Cabinetul de avocatură "Doru Mihai Călueanu" a fost înființat în anul 2000 și este format dintr-o echipă profesionistă, competitivă și dinamică, cu o înaltă specializare profesională.
Oferim clienților servicii de reprezentare, asistență juridică, consultații și negocieri în majoritatea domeniilor dreptului civil, cum ar fi: drept comercial, imobiliare, drept financiar si fiscal, vamal, dreptul muncii și proprietății intelectuale.
 Putem aminti succese notabile, în cazuri de anvergură, în domeniul Dreptului Comercial ( fuziuni societare, achiziții, recuperări creanțe, divizări, litigii având ca obiect cambia, biletul la ordin precum și alte instrumente de plată utilizate la nivel național și internațional), Dreptului Transporturilor ( litigii privitoare la transporturile rutiere, feroviare, maritime și fluviale și combinate), Dreptului Muncii (reprezentarea în litigiile de muncă, soluționarea sau medierea conflictelor de muncă, obtinerea permiselor de ședere și a autorizaților de muncă pentru cetățeni străini, etc.) precum și al Dreptului Penal ( asistență la urmărirea penală și reprezentarea juridică în litigiile privitoare la infracțiuni economice și de corupție).
 Privitor la domeniul Real Estate, am obținut rezultate deosebite în asistarea și reprezentarea unor firme de renume în legătură cu proiecte care au implicat investiții majore, achiziționări de terenuri, verificarea actelor de proprietate, negocierea, redactarea și urmărirea derulării contractelor de închiriere a unor spații comerciale importante, asistență acordată în legătură cu creditele ipotecare precum și îndeplinirea formalităților în fața Direcției de Impozite și Taxe Locale în vederea deschiderii rolului fiscal precum și în fața Biroului de Carte Funciară.
 În plus, am participat la elaborarea, asistența la negocieri precum și urmărirea derulării contractelor comerciale de vânzare-cumpărare, de distribuție, de agent, de comision, de consignație, de licentă, leasing, franchising, de carte de credit, de factoring, de împrumut, am coordonat operațiuni de înființare și modificare a societăților comerciale, oferind asistență juridică pentru participarea la licitații, asistență juridică în vederea obtinerii de avize, autorizatii, licente sau acreditări necesare funcționării persoanelor juridice române și străine; obținerea liniilor de finanțare.
 În domeniul proprietății intelectuale și al dreptului de autor am asigurat asistența și consultanța juridică pentru persoane fizice sau societăți comerciale în îndeplinirea procedurilor de înregistrare a drepturilor de proprietate industrială și intelectuală la autoritățile competente din România precum și în inițierea procedurilor de contestare în fața autorităților administrative în legatură cu înregistrarea în Romania a drepturilor de proprietate industrială și intelectuală.
 Avocații din cadrul societății noastre au gestionat, de asemenea, litigii de anvergură privind unele mărci de renume în România, printre care și procesele privind marca S.N.P. PETROM S.A. - “ Esența Mișcării” precum și mărci ale societății JIDVEI.
 În domeniul Dreptului fiscal, am asigurat asistența și consultanța juridică societăților comerciale precum și reprezentare juridică persoanelor fizice și juridice în procedurile judiciare de contestare a actelor de control ale organelor statale. Astfel, am reușit cu succes să obținem anularea unor procese verbale de control în urma cărora societățile care au beneficiat de sprijinul nostru au fost exonerate de la plata de sume importante către Stat.
 În domeniul Dreptului vamal, pe lângă activitățile de consultanță și reprezentare, am participat și la elaborarea și implementarea unor proiecte PHARE în domeniu, prin redactarea studiilor ce reprezintă componenta juridică a proiectelor. Cu titlu de exemplu, menționăm proiectul “Further Strenghtening of Romanian National Customs Authority”.
 Întelegerile, acordurile ( contractele) redactate și urmărite de noi au îndeplinit întocmai obiectivele urmărite de client, iar atacarea acestora în instanță s-a dovedit, în majoritatea cazurilor, ineficientă.
 Al doilea aspect, la fel de important pentru noi, constă în capacitatea de a ne coordona ca o echipă de specialiști ai dreptului.
 Am avut ocazia ca, din primii ani de carieră, sa luăm contact cu societăți de avocatură cu o structură complexă și cu un mare număr de cazuri gestionate.
Activitatea desfasurată în aceste societăți ne-a conturat logistica și principiile eficiente de organizare și funcționare a unui birou de avocatură pe care consideram ca le aplicam cu succes.  
Pentru a veni în sprijinul clienților, cabinetul a stabilit parteneriate cu notari publici, executori judecătorești, cu birouri de experți din diverse domenii de activitate și cu alți profesioniști.